Vara ta de poveste la 1.250m – natură, racoare, savoare și relaxare în inima Carpaților.
Măsuri de prevenire șI control a infecțiilor, reguli de urmat in incinta ursa mica glamping resort aplicabile pe durata stării de alertă ca urmare a pandemiei coronavirus
Dragi clienti, Ursa Mica Glamping Resort a fost si este un loc sigur din punct de vedere al curateniei, al igienei si al sigurantei alimentare.
Glampingul se intinde pe o suprafata privata de 40.000 mp, la 1200 m altitudine, departe de aglomeratiile urbane sau chiar de cele satesti dar pe un drum accesibil devenind astfel o locatie perfecta pentru asigurarea tuturor masurilor de distantare sociala si protectie impotriva pandemiei.
Siguranta si sanatatea dumneavoastra, precum si a angajatilor Ursa Mica Glamping este extrem de importanta.
Iata mai jos masurile de preventie si control a infectiilor implementate de catre Ursa Mica Glamping conform legislatiei in vigoare:
1. Ursa Mica Glamping Resort este o locatie in care aproape toate activitatile se desfasoara in aer liber iar anul acesta am limitat aproape total accesul in zone inchise.
2. Dupa efectuarea rezervarii online clientul va primi un link cu o aplicatie care ii va permite sa faca check-in-ul si check-out-ul online, inclusiv semnatura fiind online ceea ce inseamna ca procedura de receptie in spatiu inchis este total eliminata si de asemenea totul se desfasoara fara apropiere fizica.
3. In perioada starii de alerta, inainte de intrarea in glamping, tuturor clientilor li se va efectua controlul epidemiologic, respectiv testarea temperaturii corporale. Astfel, clientul se va opri la intrarea in resort in zona marcata, la punctul de control –acces in incinta pentru triajul epidemiologic constand in controlul temperaturii. Punctul de control-acces il veti gasi dupa ce parcati masina, in partea stanga, imediat la intrarea principala. Acolo se va prezenta cate o persoana, cu masca pusa peste gura si nas pentru controlul temperaturii. Ceilalti mebrii ai familiei vor astepta la o distanta de 2 m si vor intra pe rand pentru controlul temperaturii. Accesul persoanelor a căror temperatură corporală, măsurată la intrarea în incintă, depășește 37,3 0C nu va fi permis, conform legislatiei in vigoare.
4. Dupa efectuarea triajul epidemiologic, clientul avand facut check-in online pentru toti membrii familiei, trebuie sa desemneze un reprezentant care va fi condus la cort si caruia i se va face o scurta prezentare despre utilizarea cortului si a celorlalte facilitati, pastrand distanta de minim1, 5 m si masca de protectie.
5. In perioada starii de alerta, accesul vizitatorilor va fi limitat, in resort va fi permisa exclusiv intrarea clientilor.
6. Masa se va servi doar in aer liber, cu respectarea distantarii sociale, in sistem take away, pana la deschiderea teraselor si restaurantelor. La o masa vor sta doar persoane care locuriesc in acelasi cort. Atentie, mesele nu pot fi mutate, nu se vor constitui grupuri.
7. Comenzile de bauturi de la bar se vor efectua prin intermediul aceleasi aplicatii prin care se face check-in si check-out si pot fi ridicate din zona special amenajata in aer liber, fara a exista contact cu angajatii sau alti clienti. Va rugam sa returnati paharele in zona special amenajata pentru preluarea lor de catre personal si trimiterea lor la dezinfectare.
8. La finalul sejurului, dupa efectuarea platii serviciilor utilizate, clientul poate face plata cu cardul, astfel se elimina folosirea de cash si apropierea fizica.
9. Conform legii in vigoare, incepand cu data de 15.05.2020, în spații închise se instituie obligativitatea purtării măștii, astfel încât nasul și gura să fie acoperite. Va rugam sa respectati regulile de folosire a mastii de protectie prezentate in panourile din incinta glampingului.
10. Purtarea mastii de protectie este obligatorie la apropierea (nu mai mult de 1, 5 m ) de angajatii Ursa Mica Glamping.
11. Pastrarea unei distante de minim 1,5 m fata de angajatii Ursa Mica Glamping si fata de alte persoane este obligatorie.
12. Spalarea pe maini cu apa si sapun, minim 30 de secunde sau dezinfectare cat mai des posibil (obligatoriu inainte de a manca, dupa ce ati atins suprafete comune, dupa ce ati scos masca de protectie etc).
13. In toate zonele comune veti gasi dezinfectant oferit gratuit, iar la grupurile sanitare sapun antibacterial si prosoape de hartie de unica folosinta.
14. Toate zonele inchise sau deschise in care se desfasoara activitate ale glampingului vor fi dezinfectate cu solutie pe baza de clor.
15. Este interzisa constituirea de grupuri mai mari de 3 persoane care nu fac parte din aceeasi familie.
16. In spatiile inchise este permis accesul a maxim 3 persoane care nu fac parte din aceeasi familie (de exemplu la grupurile sanitare ). Va rugam sa asteptati la intrare la o distanta de minim 1, 5 m conform marcajelor.
17. In spatiile deschise, va rugam sa asteptati la o distanta de minim 1,5 m de persoana din fata sau de angajatii Ursa Mica Glamping.
18. Ciuberele vor putea fi folosite doar cu programare, iar intr-un ciuber vor intra doar persoane care locuiesc in acelasi cort. Nu vom permite accesul intr-un ciuber a mai multor persoane din mai multe corturi chiar daca acestea se cunosc.
19. Sauna va fi inchisa in perioada pandemiei coronavirus pana in momentul in care autoritatile vor decide prin lege redeschiderea unor astfel de spatii si normele de protectie de urmat.
20. In aceasta perioada locul de joaca pentru copii nu va fi accesibil si de asemenea nu vom oferi jucariile pentru copii, jocurile de societate pe care le furnizam uzual la noi in locatie.
21. In tot glampingul veti gasi marcaje si indicatii referitoare la normele de preventie.Va rugam sa respectati marcajele din incinta Ursa Mica Glamping.
22. In cazul in care luati in considerare sa faceti o rezervare la noi, va rugam sa luati la cunostinta ca aceasta se poate face pe site-ul nostru in varianta nerambursabila.
Va multumim pentru intelegere, sa ramanem sanatosi.
Echipa Ursa Mica Glamping