Bucură-te de următoarele noastre evenimente de la 1250m altitudine: Halloween, Sfântul Andrei & Ziua României, Crăciun și Revelion sub Cerul Carpaților.
REZERVĂ OFERTELEVârful Omu, situat în județul Dâmbovița, atrage anual un număr impresionant de turiști din întreaga lume, oferind o experiență de neuitat în mijlocul naturii sălbatice de la porțile Transilvaniei. Miturile locale spun că în zonă ar fi existat un sanctuar cu energii vindecătoare și comori îngropate de mari conducători, dar cert este că atracțiile de la cei 2.505 m altitudine sunt suficiente ca să stârnească interesul oricărui iubitor de drumeții. Dacă vrei să afli mai multe despre Sfinx, Babe, Peștera Ialomicioara și alte obiective din apropiere, despre traseele cele mai potrivite, locuri de popas și activități disponibile în zonă, citește mai departe articolul nostru.
Vârful Omu este cel mai înalt vârf din Munții Bucegi și unul dintre cele mai înalte din țară, făcând parte din grupa Carpaților Meridionali. Parcurgând traseele recomandate de noi vei întâlni numeroase specii de conifere și foioase, dar și animale precum capra neagră, veverița, cocoșul de munte, ursul brun, mistrețul sau caprioara.
Pe lângă Cabana Omu și Stația meteorologică Vârful Omu, vei vedea că zona găzduiește numeroase obiective turistice. Astfel, la doar câțiva pași de vârf, vei găsi monumentul dedicat lui Tache Ionescu, un mare om de știință care a avut contribuții semnificative în domeniul geologiei.
La mică distanță de vârful Omu, se găsesc celebrele stânci numite Babele și Sfinxul. Aceste formațiuni stâncoase, modelate de forțele naturii, au forme ciudate și fascinante, astfel că-ți vor oferi o ocazie unică de a fotografia și admira capodoperele naturii. În vreme ce Babele seamănă cu două bătrâne cocoșate ce stau la bârfă, Sfinxul seamănă cu cel egiptean și are o înălțime de 8 m și o lățime de 12 m.
Totodată, de pe vârful Omu ai o priveliște uimitoare spre un alt monument, Crucea Caraiman. Această cruce, una dintre cele mai mari din lume, impresionează prin înălțimea și grandoarea sa, reprezentând un simbol al sacrificiului eroilor din Primul Război Mondial.
Ascunsă în inima Munților Bucegi, Peștera Ialomicioara este o altă atracție deosebită. Cu stalactite și stalagmite spectaculoase, peștera îți va oferi o incursiune fascinantă în lumea subterană, în vreme ce Lacul Bolboci, aflat la poalele munților, va fi numai bun pentru un picnic sau o plimbare relaxantă.
Nu în ultimul rând, dacă ești pasionat de aventură, Cheile Tătarului reprezintă o experiență de neuitat. Aici, poți explora chei înguste și stânci impunătoare, bucurându-te de peisaje sălbatice și de adrenalina provocată de traseele spectaculoase.
Există mai multe trasee montane care duc spre vârful Omu și toate îți oferă priveliști de vis. Ce trebuie să știi e că majoritatea sunt închise pe timp de iarnă din cauza riscului de avalanșă. Dacă vrei neapărat să parcurgi unul dintre trasee, consultă starea vremii, buletinul nivometeorologic (măsurători ce se execută în puncte de observație situate în general la altitudini între 1.000 și 2.500 metri) și confirmă la Salvamont că traseul ales de tine poate fi parcurs în siguranță.
Pe timp de vară este important să ții cont că la peste 2.000 de m altitudine este mult mai frig decât la poalele muntelui, iar vremea se poate înrăutăți brusc. Astfel, e bine să iei cu tine haine groase, inclusiv mănuși sau căciulă, să ai o pelerină de ploaie în rucsac și să te dai cu cremă de protecție solară pe față. Încălțămintea cu aderență bună este la fel de vitală, căci oricât ai fi de atent, tot pot avea loc accidente.
Nu în ultimul rând, ia cu tine suficientă apă și mâncare, căci cabanele de pe Platoul Bucegi pot fi închise sau insuficient aprovizionate. Cabana Omu este deschisă doar în weekend, pe timp de vară, iar aici găsești apă, suc, bere și mâncare caldă, dar nu este garantat că stocul va ajunge întotdeauna.
Dacă pornești din zona Transilvaniei, traseele cele mai accesibile sunt următoarele:
1. Bran (Sat Poarta) – Valea Gaura – Cabana Omu. Urmând marcajul cruce roşie, începând de aici, de la bariera care blochează intrarea în aria protejată a Parcul Național Bucegi, vei parcurge acest traseu în 6h (doar dus). Iarna, traseul este dificil și periculos, așa că nu-l recomandăm. Pe vreme însorită, însă, poți face chiar și un mic ocol după Poiana Gaura pentru a vizita Cascada Moara Dracului. Un posibil traseu de întoarcere te va duce prin: Vârful Omu – Șaua Hornurilor – Vârful Scara – Valea Ciubotea – Bran (Sat Poarta). Coborârea pe Valea Ciubotea este accidentată și abruptă, așa că echipează-te corespunzător cu gândul că priveliștea către culoarul Rucăr-Bran merită tot efortul.
2. Bran (Sat Poarta) – Poiana Clincea – Șaua din Țigănești – Cabana Omu. Traseul este marcat cu bandă roșie și durează între 5h 30′ – 6h 30′ (doar dus). Totuși, tronsonul Poiana Clincii – Cabana Omu este interzis pe timp de iarna. Pornind din satul turistic Poarta, urmând apoi baza pârtiei Bran-Zănoaga, călătoria continuă pe Culmea Clincea, oferind o panoramă deosebită asupra culoarului Rucăr-Bran și a masivului Piatra Craiului. Segmentul următor al traseului străbate golul alpin, ajungând în apropierea Turnurilor Țigănești, pentru ca apoi să urmeze un drum ce se parcurge cu ajutorul cablurilor și care duce spre platoul Vârful Scara și Cabana Omu.
3. Bran (Sat Poarta) – Poiana Ciubotea – Vârful Scara – Cabana Omu. Acest traseu este marcat cu triunghi galben și durează 6-7h, fiind interzis iarna. Traseul străbate pitorescul sat Poarta până la Baza Salvamont Ciubotea, apoi urcă pe Muchia Urlătoarea Clincii și pe Valea Ciubotea, urmând să treacă prin platoul Vf. Scara către Cabana Omu. Este un traseu cu diferențe mari de nivel și porțiuni accidentate, astfel încât necesită o bună condiție fizică.
4. Cabana Mălăiești – Hornul Mare – Vârful Omu. Acest traseu poate fi practicat și pe timp de iarnă, urcarea și coborârea durând maxim 8 ore (dus-întors). Acest lucru nu înseamnă totuși că se poate face în orice condiții, așa că te sfătuim să te documentezi foarte bine înainte de a porni la drum. Recomandăm ca urcarea pe Valea Mălăiești să se facă chiar pe mijlocul văii, unde sunt șanse mai mici să lovească o avalanșă, să se ia în considerare că Hornul Mare este o formațiune foarte abruptă și, desigur, ca fiecare drumeț să aibă echipament tehnic corespunzător.
5. Cabana Peștera – Obârșia Ialomiței – Vârful Omu. Traseul este marcat cu bandă albastră și dureaza 2h – 2h 30′ (doar dus), fiind interzis pe timp de iarna. Drumul, care începe de la Telecabina Peștera, are o dificultate medie, dar și numeroase surprize frumoase pe parcurs, precum Cascada Obârșia Ialomiței, Mecetul Turcesc și Vf. Bucura Dumbrava.
Dacă pornești din București, poți merge cu mașina pe drumurile turistice din Sinaia, Bușteni sau Piatra Țapului și parcurge următoarele trasee:
1. Cabana Piatra Arsă (Platoul Bucegilor) – Cabana Babele – Șaua Sugări – La ceardac – Vf. Bucura – Cabana Omul. Urmând marcajul bandă galbenă (aflat în spatele Cabanei Piatra Arsă), vei parcurge acest traseu cu dificultate medie spre dificilă în 4h (doar dus), dar reține că traseul este periculos iarna. Dacă vrei ca drumul să fie mai ușor, poți scuti o oră alegând să urci cu telecabina din Bușteni sau din apropierea hotelului Peștera până la Babele. Prețurile și orarul pentru telecabină se găsesc aici.
2. Gara Bușteni – Căminul Alpin – Plaiul Munticelul – Poiana Coștilei – Poiana Văii Cerbului – Valea Cerbului – Vârful Omu. Acest traseu îți va lua 6h (dus-întors), fiind cel mai scurt traseu din Bușteni către Vf. Omu. Îl poți parcurge urmând triunghiul roșu până la Poiana Coștilei, apoi banda galbenă de la Poiana Văii Cerbului. Traseul este închis iarna.
3. Gara Bușteni – Jepii Mici – Cabana Caraiman – Cabana Babele – Vârful Omu. Acest traseu îți va lua maxim 7h (dus-întors), căci pe Valea Jepilor există multe zone expuse și abrupte, asigurate cu lanțuri. Totodată, coborârea este foarte solicitantă și nu e recomandată celor cu rău de înălțime. Traseul este însă unul superb, marcat cu cruce albastră de la gara Bușteni până la Cabana Babele, și cu bandă galbenă de la Cabana Babele până la Vârful Omu.
4. Cabana Gura Diham – Cabana Poiana Izvoarelor – Creasta Bucşoiului Mare – Vârful Bucşoiul – Vârful Omu (Poteca Friedrich Deubel). Urmând marcajul bandă roşie, vei parcurge traseul în 8h (doar dus), drumul fiind interzis iarna. Cea mai dificilă porțiune a drumului este ascensiunea pe culmea Bucșoiului, unde vei da de grohotiș (teren acoperit cu roci dezagregate) și te vei folosi de lanțuri pentru a urca. La coborâre poți merge prin Valea Gaura și Valea Cerbului, urmând banda galbenă, drum care va dura maxim 4h.
Locul ideal în care să rămâi conectat cu munții Carpați, dar să ai parte și de mese tradiționale, băuturi alese, saună, ciubăr cu apă fierbinte, precum și numeroase activități sportive este Ursa Mică Glamping Resort. Aici, chiar la intrarea în Transilvania, găsești primul glamping din România, unde poți alege să te odihnești într-un bungalow cu vedere panoramică sau într-un cort încălzit, impermeabil, echipat cu paturi încăpătoare și plasat pe o platformă de lemn.
Turiști și localnici de peste tot din zonele apropiate vin aici, la aproape 16 km de Bran, chiar și numai pentru a se bucura de restaurantul Panoramic Ursa Mică, de produsele bio aduse de la fermele locale sau de cocktailurile făcute după cele mai înalte standarde.
Cei care aleg însă pachetul complet, spun că experiența le-a depășit așteptările, că aici au simțit o libertate totală, că au primit toată atenția necesară… iar de gulaș nici nu îți mai spunem. Rămâne să descoperi singur.
Dacă plănuiești mai multe zile de vacanță în jurul expediției tale pe Vârful Omu, trece pe listă și o parte din următoarele obiective turistice:
Situat în orașul Sinaia, la poalele Munților Bucegi, Castelul Peleș este una dintre cele mai impunătoare și frumoase construcții de acest gen din România. Construit în stil neorenascentist, castelul te va fascina cu ajutorul ferestrelor sculptate și a turnurilor grandioase, prin a sa colecție valoroasă de artă și mobilier, prin intermediul sălilor decorate în stiluri variate (sala maură, sala turcească și sala de teatru), precum și prin priveliștea de basm oferită.
Cunoscut și sub numele de Castelul Dracula, Castelul Bran este situat în apropierea Munților Bucegi, în localitatea Bran. Cu turnurile sale înalte și poziția strategică, castelul îți va oferi o incursiune în istoria medievală a Transilvaniei.
Aflat în stațiunea Bușteni, Castelul Cantacuzino este o bijuterie arhitectonică cu o istorie interesantă. Construit în stil neoromânesc, castelul a fost reședința de vară a familiei Cantacuzino și impresionează prin elemente precum arcade, coloane, ferestre mici și detalii inspirate din arhitectura tradițională românească. Castelul este totodată înconjurat de grădini frumos amenajate, care îți permit să admiri în liniște Munții Bucegi.
În apropierea stațiunii Bușteni se află Mănăstirea Caraiman, o oază de liniște în mijlocul naturii. Situată la poalele masivului Caraiman, mănăstirea impresionează prin arhitectura sa și prin priveliștea spectaculoasă asupra munților.
În încheiere, vrem să amintim că traseele către Vârful Omu nu sunt doar călătorii fizice, ci și călătorii interioare, care te vor conecta cu natura și istoria acestei regiuni remarcabile numite Transilvania. Așadar, fiecare pas pe aceste cărări montane devine o poveste proprie, care poate căpăta și mai multă autenticitate și valoare cu ajutorul experienței Ursa Mică Glamping Resort.